Sute de motociclişti brăileni şi gălăţeni vor ieşi astăzi, începând cu ora 16.30 pe străzile ambelor oraşe şi le vor împărţi pliante şoferilor întâlniţi la semafor
Motociclistii din cele două oraşe vor milita, pentru un trafic mai sigur, dominat de toleranţa între conducătorii pe două roţi şi cei pe patru roţi. Punctul de întâlnire va fi la Apan Brăila, iar participanţii sunt aşteptaţi începând cu ora 16.00.
Motocicliştii vor începe deplasarea pe traseu în grupuri mici (5- 10 motociclete) la ora 16:30. Se vor împânzi în tot oraşul Brăila, iar la semafoare vor împărţi pliante participanţilor la trafic. La ora 17.00 motocicliştii se vor strânge din nou la Apan pentru a începe deplasarea spre oraşul Galaţi.
Deplasarea participanţilor la marş se va face respectând cu stricteţe regulile de circulaţie, fiind total interzise claxonatul, cooptarea scuterelor, demonstraţiile periculoase, turatul excesiv al motoarelor sau depăşirea vitezei legale.
"Toate acestea pentru a cere încă o dată respect şi corectitudine în trafic. Scopul principal al marşului este diminuarea numărului victimelor rezultate din accidentele rutiere, schimbarea legislaţiei rutiere", spune unul dintre organizatori.