Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa leasingului operaţional începe să se dubleze de la an la an

Publicat in Adevarul, miercuri 22 august 2007 ·

Configuraţia actuală a sectorului este de aşteptat să sufere modificări din punctul de vedere al cotelor de piaţă, odată cu intrarea noilor competitori. Leasingul operaţional pentru Configuraţia actuală a sectorului este de aşteptat să sufere modificări din punctul de vedere al cotelor de piaţă, odată cu intrarea noilor competitori.

Leasingul operaţional pentru managementul flotelor auto va cunoaşte în următorii câţiva ani perioada de glorie. Principalii jucători din domeniu anticipează o dublare a pieţei în acest an, ritm care se va menţine şi în 2008.

În 2006, piaţa de leasing operaţional din ţara noastră a înregistrat valoarea de 64 milioane de euro, însă în acest an se aşteaptă o dublare a acestei sume, pe fondul beneficiilor pe care companiile din sector încep să le resimtă în urma eforturilor din primii ani de activitate pe piaţă.

Piaţa românească, încă în perioada pionieratului "Până la sfârşitul anului în curs, estimăm că piaţa va creşte cu 100% faţă de anul trecut, urmând să ajungă la valoarea de peste 125 milioane de euro. Pentru 2008, piaţa îşi va menţine acelaşi ritm", a declarat, pentru "Adevărul", Dudy Perry, CEO New Kopel Sixt, prima companie străină care a adus, în 2005, leasingul operaţional în România.

Potrivit acestuia, ritmul de dezvoltare este unul natural, în condiţiile în care, în 2006, dar şi în prima parte a anului în curs, companiile din ţara noastră au trebuit educate cu privire la avantajele folosirii leasingului operaţional. "Începând din a doua parte a anului 2007, începem să tragem foloase de pe urma eforturilor făcute în 2006.

Concret, numărul contractelor semnate a crescut considerabil, iar asta în numai un an de zile", a precizat Perry. Potrivit unui studiu realizat de companie, firmele care recurg la leasingul operaţional pentru managementul flotelor auto îşi reduc cu peste 10% costurile asociate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 2 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 2 ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°