Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Duşa: Se impun măsuri dure în cazul în care nu sunt respectate simbolurile naţionale

Publicat in Antena 3, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că simbolurile naţionale ale României trebuie respectate, impunându-se "măsuri dure" în cazul în care se aduce ofensă acestora.

Mircea Duşa a fost întrebat de ce este atât de greu să se aplice în Harghita legea privind respectarea simbolurilor statului român.

"Sigur că anumite chestiuni punctuale, care creează suspiciuni, trebuie rezolvate şi trebuie rezolvate de către instituţiile abilitate ale statului, fie că este vorba de contravenţii sau, uneori, chiar de cazuri mai grave. Pentru că, până la urmă, dacă nu există o sancţiune în lege pe alte elemente decât cele pe contravenţii, totuşi, instituţiile statului trebuie să se sesizeze şi, probabil, trebuie să plece de la cei care sunt abilitaţi de lege în acest domeniu şi să acţioneze în aşa fel încât simbolurile României să fie respectate şi să nu avem discuţii de acest gen în cele două judeţe (n.r. - Harghita şi Covasna). Sigur că atunci când se aduce ofensă simbolurilor statului român trebuie luate măsuri dure în acest sens", a precizat Duşa, conform Mediafax.

El a afirmat că discuţiile legate de autonomie nu îşi au rostul în 2013.

"Eu cred că discuţiile inutile legate de autonomie şi de faptul că unii, cu mintea mai înflăcărată, tot încearcă să agite spiritele în cele două judeţe nu sunt normale şi ştiu foarte bine, pentru că sunt din acest judeţ, că românii şi maghiarii din Harghita şi Covasna trăiesc în bună înţelegere şi nu este cazul să mai facem astfel de afirmaţii în 2013", a spus Duşa.

În opinia lui Duşa, autorităţile locale din cele două judeţe trebuie să fie preocupate primordial de problemele legate de starea economică, de crearea de locuri de muncă şi alte domenii care interesează populaţia.

Mircea Duşa a participat, sâmbătă, la autoevaluarea stării B

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 10 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 10 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 7 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 8 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 6 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 12 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 6 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°