Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Davidescu, vacanţă forţată la nămol

Publicat in Click, marți 27 august 2013 ·

Sezonul al 13-lea al concursului “Dansez pentru tine”, de la Pro Tv, a fost unul cu ghinion pentru Monica Davidescu. În noiembrie, la repetiţiile pentru cea de-a doua ediţie, actriţa s-a accidentat grav la ambele picioare, iar de-atunci a făcut slalom între spitale şi centre de recuperare.

Deşi au trecut zece luni de-atunci, aceasta nu s-a vindecat în totalitate, iar în prezent se află la Mangalia unde face gimnastică în apă cu sulf, masaje cu nămol şi diapuls (un aparat care ajută la reducerea inflamaţiei).

"Anul acesta, în iulie am venit prima dată. Am avut zece zile libere şi am venit la recuperare. Am reuşit să fac opt zile de tratament atunci şi am mai continuat acum, la final de august, cu încă şapte", ne-a spus Monica Davidescu. În toată această perioadă, talentata actriţă a cheltuit o grămadă de bani pe doctori şi pe tratamente, astfel că participarea la show i-a adus o pierdere financiară, raportat la suma pe care a încasat-o în cele două ediţii.

Monica se tratează într-un complex balneoclimateric din Mangalia

Din cauza accidentării, Monica a pierdut şi alte contracte importante. Mai mult, ea nu şi-a putut ţine în braţe copilul decât într-o singură poziţie, iar familia a fost cea care a ajutat-o cu îngrijirea micuţei, întrucât ei i-a fost imposibil.

"Câteva luni, nu am ţinut-o pe Dora Maria în braţe stând în picioare, dar stăteam jos şi o puteam îmbrăţişa, aşa că nu am privat-o decât de îngrijirea şi menajul necesar unui copil de doi ani", ne-a mai spus soţia lui Aurelian Temişan.

A fost nevoită să se retragă din concurs

La prima ediţie a emisiunii „Dansez pentru tine" la care a participat, Monica a avut o prestaţie de admirat. Cea de-a doua ediţie i-a adus, însă, ghinion. La repetiţiile care au avut loc cu doar o zi înainte de începerea competiţiei, s-a accidentat grav şi a ieşit din concurs.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 32 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 54 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 38 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 22 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 22 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 22 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum 52 minute
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°