Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul an şcolar începe cu proteste

Publicat in Adevarul, vineri 15 septembrie 2006 · ·

multe reuşite!", a declarat, ieri, ministrul educaţiei, precizând că peste 70 la sută din şcoli sunt pregătite să-i primească pe elevi. Boicotarea începutului de an şcolar nu este multe reuşite!

", a declarat, ieri, ministrul educaţiei, precizând că peste 70 la sută din şcoli sunt pregătite să-i primească pe elevi. Boicotarea începutului de an şcolar nu este respectată în toate judeţele ţării. În şcolile din Vaslui şi Braşov, spre exemplu, dascălii vor participa la festivităţile de începere a anului şcolar. "Ce vom face noi nu va fi grevă, este doar o neparticipare la festivităţi, prin care vrem să-i pedepsim pe guvernanţi, care, de la primul ministru şi până la ultimul primar, abia aşteaptă deschiderea noului an pentru a-şi prezenta discursurile lor politicianiste", a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea. "Guvernanţii au promis în campania electorală dublarea salariilor într-o perioadă de doi ani, nu o creştere reală de sub doi la sută, cum a propus guvernul acum", spune Gheorghe Isvoranu, liderul Federaţiei "Spiru Haret". Sindicaliştii critică atitudinea premierului Tăriceanu şi susţin că acesta nu vrea să negocieze cu ei. Liderii federaţiilor vor trimite guvernului o nouă propunere de majorare a salariilor cu 60% în următorii doi ani. "ţinem să-i amintim domnului Tăriceanu că în joc sunt interesele a peste 5 milioane de oameni, fie ei profesori, părinţi sau elevi. Premierul ne arată încă o dată că tratează şcoala şi pe slujitorii ei cu aroganţă", a declarat Cătălin Croitoru, preşedintele FEN. Sindicaliştii din Educaţie aşteaptă ca Executivul să reia urgent negocierile, iar preşedintele Băsescu să medieze conflictul dintre profesori şi guvern. Cât îl priveşte pe ministrul Hărdău, acesta va deschide, astăzi, noul an şcolar, la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Miercurea-Ciuc, unde 50 din cele 60 de cadre didactice sunt decise să boicoteze festivităţile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°