La instalarea Episcopului Timotei au venit peste 5.000 de români, din toate colţurile Spaniei În oraşul Alcala de Henares, Comunitatea Madrid, a avut loc, duminică, slujba de hirotonire a
La instalarea Episcopului Timotei au venit peste 5.000 de români, din toate colţurile Spaniei
În oraşul Alcala de Henares, Comunitatea Madrid, a avut loc, duminică, slujba de hirotonire a Preasfinţitului Timotei Lauran ca Episcop al Spaniei şi Portugaliei.
Ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Timotei Lauran, primul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, a fost oficiată duminică, 25 mai, de Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale.
La eveniment au participat ambasadorul României, Maria Ligor, autorităţi locale, 60 de preoţi ortodocşi şi peste de 5.000 de români din toată Spania. Mesajul Patriarhului Daniel a fost transmis de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul: "Biserica Ortodoxă Română a marcat astăzi o nouă etapă în dezvoltarea şi organizarea ei.
Enoriaşii au cerut să aibă episcop
Hirotonirea Preasfinţitului Timotei se înfăptuieşte în urma solicitărilor adresate de clericii şi credincioşii români stabiliţi în această zonă. Ei vor un păstor şi învăţător care să reprezinte comunităţile româneşti în faţa bisericilor şi instituţiilor de stat din Spania şi Portugalia.
După slujbă, Episcopul Timotei a spus: "Ştiu că aţi emigrat din cauza greutăţilor din ţară şi aveţi nevoie de atenţie specială. Cu părintească dragoste, vă încurajez să staţi aproape de Biserică, unde găsiţi un sprijin pentru rezolvarea problemelor."
Episcopii BOR din diaspora
BOR are 12 ierarhi instalaţi în străinătate: Mitropolitul Petru al Basarabiei îi păstoreşte pe românii de dincolo de Prut, iar Mitropolitul Iosif, ajutat de P.S. Marc, se ocupă de cei din Europa Occidentală şi Meridională. Episc