Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventura vitalitatii

Publicat in Romania Literara, miercuri 2 iunie 2004 ·

Într-una din ultimele sale referinţe la poeţii tineri, G. Călinescu îl aprecia pe Ion Murgeanu pentru inspiraţia sa "năvalnică şi uneori solemn exaltată". Marele critic a avut o intuiţie corectă, deoarece poetul a mers pe drumul astfel caracterizat, nu fără a-şi decanta cîteva note particulare din fondul general al înzestrării sale, în măsură a-i adînci profilul. Vitalitatea gîlgîie zgomotos, pînă tîrziu, în versurile sale, la modul expresionist, adică, am zice, în stare pură: "Sînt plin de bogăţii./ Sînt mercenarul asfinţitului de soare roşu de plîns./ Sînt haimanaua norilor căzuţi aseară/ în ploi bezmetice peste pămînt" (Darul). Sau: "Atît că scrisul e o sabie în mîinile unor copii./ E un taifun abia întrezărit" (ibidem). Sau: "Aud vulcanii tremurînd subt iarba crudă de aseară./ Mă sprijin pe incertitudinea viorii cînd răstoarnă/ oceanul în abis să nască noi furtuni!" (ibidem). Ea îi mijloceşte comunicarea cu cosmosul şi, mai mult decît atît, o consubstanţiere, un mod de-a se răsfăţa în sînul elementelor ca şi cum ar fi unul dintre ele, sub semnul încrezător al neprihănirii echivalate cu beţia tuturor celor ce fiinţează: "Nu te mai plînge; vorbeşte un înger/că totul e bine că toate-s în toi/ sărutul dumnezeiescul altoi/ al zilei ce spumegă" (Viţa). O senzorialitate dezlănţuită îşi spune cuvîntul, o exuberanţă a asociaţiilor (mod de-a da replică prolificităţii naturale) care îmbrăţişează ca o acoladă vîrstele fiinţei. Nu e doar o "întoarcere spre natură", un rousseauism liric, ci o provocare a acesteia prin limbajul inventiv, productiv pe făgaşul unei autosatisfacţii jubilante. Idila incipientă capotează în violenţa devenirii: "Cai pe drum; primăvară dezpotcovită./ Pe insula pustie m-am adăpostit eu singur.// Sub apăsarea serii de aprilie aşteptam...// Puhoiul rîului după poarta grădinii/ Se zbate şi nimeni nu-l va opri.../ De violenţă nu mă tem; mi-e ruşine!/

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român condamnat în Chile pentru trafic de droguri a fost adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa

News.ro acum 2 ore
Un român condamnat în Chile la 25 de ani de închisoare pentru trafic de droguri a fost adus în ţară, la cerere, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. După un proces care a durat aproape două luni şi în care au fost prezentate o serie întreagă de dovezi print

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum 18 minute
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 3 ore
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Parlamentul de la Chişinău a denunțat oficial „genocidul” rusesc din Ucraina. Partidele opoziţiei proruse au boicotat votul

HotNews acum 2 ore
Parlamentul Republicii Moldova a denunţat joi invazia Rusiei în Ucraina drept un „genocid”, cu referire la tratamentul aplicat de Moscova copiilor din zonele ocupate, dar partidele de opoziţie favorabile Moscovei din cadrul adunării au refuzat să pa

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 2 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Iaşi: Intervenţie în premieră în România. Un copil a fost operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri

News.ro acum 2 ore
O intervenţie în premieră în România a fost realizată de medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi care au operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri un copil de 12 ani.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 3 ore
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, în dosare de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, contrabandă şi exercitarea fără drept a unei profesii

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, fac vineri 40 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni pre

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

24°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°