Rapid şi Universitatea Cluj trebuie să-şi recunoască păcatele şi să pornească de la capăt, începând cu munca de jos.
Pentru moment, Steaua Bucureşti (echipa de fotbal, bineînţeles) a pierdut prim-planul în mass-media sportului. În centrul interesului naţional, dacă nu chiar mondial, se află o altă echipă bucureşteană, Rapid, care riscă nu numai să retrogradeze în liga secundă - în ciuda palmaresului ultralăudat de două titluri mari şi late în aproape un secol de existenţă, a mai fost pe acolo - dar chiar să intre în faliment şi să ajungă să joace în liga a patra. Strigăte, prosteste, bocete, frângeri de mâini, mai dihai ca în cazul ultramediatizatei dezafilieri a Craiovei, chiar dacă drama olteană este sinonimă cu o mârşăvie a Federaţiei. Pe ici, pe colo, prin părţile neesenţiale se mai plânge şi pe umărul Universităţii Cluj, o altă echipă de mare tradiţie în fotbalul românesc, asta pe plaiurile mirifice scăldate de Dâmboviţa, că numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul suporterilor cu şepci roşii de pe Someş. Timişoara se chinuie acum să reintre pe prima scenă cu un surogat importat de la Recaş (o prosperă comună din Banat), după ce autentica Poli a fost distrusă la masa de poker de un oarecare italian Zambon, iar hibridul cu Fulgerul Bragadiru moşit de maşina de spălat Iancu a eşuat. UTA încearcă în zadar să revină la masa bogaţilor, Oradea înoată prin hăurile seriei vestice din L2, la fel ca şi oraşul care l-a dat pe Dobrin, Piteştiul. Şi ca să revenim în Capitală, este încă proaspătă tragicomedia de la Sportul Studenţesc, acolo unde Vasile Şiman a îngropat vreo câteva generaţii de fotbalişti talentaţi, ţinându-i cu arcanul şi plătindu-i cu ţârâita. Nici oraşul de pe Bahlui nu stă prea bine, chiar dacă nu-i în stare de faliment şi chiar dacă n-are onorurile altor centre fotbalistice, nu-i de neglijat. Iar în Liga I se perindă Chiajna, Otopeni, Brăn