Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Nu am numărat câţi din PDL au venit la PNL şi câţi la PSD. S-ar putea să avem surprize

Publicat in Mediafax, luni 11 martie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, dacă este nevoie, e gata să poarte în USL discuţia privind venirile din PDL la PNL, el arătând că nu a numărat, până acum, câţi oameni din PDL au venit la PNL şi câţi la PSD şi că rezultatul acestei numărători ar putea fi unul surprinzător.

Întrebat ce părere are despre "deranjul" din PSD faţă de trecerile de la PDL la PNL şi dacă ar fi nevoie de o discuţie pe această temă în USL, Antonescu a răspuns: "Dacă e nevoie, eu sunt gata să port această discuţie. În orice caz, ceea ce spunea şi domnul Dragnea şi spun şi eu, nu există niciun fel de dubiu că suntem capabili să nu lăsăm să fie create astfel de fisuri de către unii care ţin cu tot dinadinsul şi care nu fac parte din USL sau, mă rog, poate doar aşa, ca deputaţi".

Antonescu a spus că, dacă s-ar număra plecările din PDL către PSD şi PNL, rezultatele ar putea fi surprinzătoare.

"Eu nu am stat să număr câţi oameni din PDL au venit până acum în PNL şi câţi în PSD. S-ar putea să avem rezultate surprinzătoare. Au fost numai două veniri, una s-a întâmplat de mult, de fapt, vorbim doar de una, şi anume aceea a domnului Stănişoară. Atât", a spus Antonescu.

El a precizat că a descrie această "întâmplare" singulară ca pe un exod, în termeni aproape biblici, i se pare exagerat.

"Acest caz singular arată că nu există niciun fel de motiv să punem problema în termeni de exod", a spus Antonescu.

El a mai spus că există riscul conturării unei percepţii la nivelul PSD potrivit căreia ar exista un presupus "exod" de democrat-liberali care ar veni la PNL şi şi-a manifestat convingerea că liderii USL vor şti să preîntâmpine o astfel de percepţie, astfel încât să nu se ajungă la crearea unor fisuri.

"Eu am vorbit despre o percepţie, aşa cum o percepţie poate să fie în acest moment în unele cercuri sau medii pesediste legate de un pres

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°