Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis cererea procurorilor anticorupţie de a urgenta judecarea cazului în care este inculpat senatorul Dan Voiculescu, cu privire la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Iniţial, termenul stabilit aleatoriu a fost pe 25 aprilie 2013 şi a căzut la completul de trei judecători format din Ioana Bogdan, Cristina Rotaru şi Ionuţ Matei, considerat "completul negru" de la instanţa supremă în urma pedepselor aspre pe care le dă, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Ponta: Am greşit când am spus că dosarul ICA nu trebuia mutat la Înalta Curte. Domnul Voiculescu a fost SUPĂRAT
Judecătorii instanţei supreme au admis însă, vineri, ca data reluării procesului să fie 31 ianuarie. În 29 iunie 2012, după aproape trei ani de dezbateri în acest caz, ICCJ a trimis dosarul lui Dan Voiculescu la Tribunalul Bucureşti, întrucât acuzatul demisionase din funcţia de senator, calitate pe care a recâştigat-o în urma alegerilor legislative din decembrie 2012.
Surse judiciare afirmau, în iunie 2012, că Voiculescu urmăreşte să câştige timp pentru a i se prescrie faptele de care este acuzat, motiv pentru care şi-a dat demisia din Parlament, pentru ca dosarul să se întoarcă la Tribunalul Bucureşti, iar după ce va fi reales senator cazul să ajungă iar la ICCJ. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, iar prejudiciul produs se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Procurorii DNA au trimis în judecată şi alte 12 persoane, printre care şi pe Gheorghe Mencinicopschi, fost membru al PC, director general ICA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Judecătorii instanţei supreme au admis în 16 ianuarie 2013 o cerere