Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castelul conţilor Teleki de la Posmuş este revendicat în baza unui act din 1875

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

Dumitru Dumbrăvan din Şieuţ revendică castelul aproape dărâmat şi 11 de hectare de păşuni şi fânaţe în baza unui act original întocmit în anul 1875. Averea conţilor Teleki a fost amanetată românului Petre Diniosie Câmpan contra a 100 de florini aur de contesa Ivona Teleki.

Castelul Teleki din satul Posmuş, comuna Şieu, datează din secolul al XVIII -lea şi este un monument istoric de importanţă naţională. Castelul a aparţinut familiei nobiliare Teleki, dar nu a fost revendicat de urmaşii conţilor. Castelul de la Posmuş se întinde pe circa 11 hectare şi a funcţionat, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, ca sediu al Întreprinderii Agricole de Stat (IAS). În anul 1999, terenurile aferente castelului Posmuş precum şi parcul aferent au fost preluate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a fi întreţinute, însă nici până la ora actuală aici nu s-a făcut nimic. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Luca Iancu Mihai, pentru reabilitarea castelului de la Posmuş s-a arătat interesată Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, iar în prezent se lucrează la un proiect în acest sens. Un castel în ruine Ruinele castelului de la Posmuş, pentru că acolo au rămas doar nişte clădiri aflate în diferite stadii de degradare, sunt revendicate de un localnic. Este vorba de Dumitru Dumbrăvan. În vîrstă de 70 de ani, Dumbrăvan este urmaşul direct al celui căruia, ultima contesă Ivona Teleki, i-a amanetat domeniul în anul 1875, contra sumei de 100 de florini de aur. Povestea este una cât se poate de interesantă şi ciudată, asta pentru că este vorba de domeniile ce-au aparţinut cândva contelui Eduard Teleki şi care au ajuns la doar cinci ani de la moartea sa în mâinile lui Petre Dionisie Câmpan, străbunicul lui Dumbrăvan, proaspăt întors din Statele Unite ale Americii cu o avere considerabilă. „Actul doveditor a fost încheiat în data de 1 Decembrie 1875 şi a stat îngropat în pământ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°