All president's men. Aşa a început povestea, deşi sună ca-n filmele proaste americane. Abia învăţam să citesc şi oricum nu mă ajuta la nimic pentru că, din câte îmi amintesc, l-am vazut la bulgari. În mod misterios, mitul m-a câştigat de partea lui. Cam ce-ar fi putut înţelege totuşi un copil?! Mai târziu, mi-am dat seama că sunt născută chiar în ziua efectului Watergate. Ce ironie...
Aşa că ajung în Balcani, cu puţin Kusturica: octombrie 1999. La primul meu job în presă, prima mea "misiune" a fost să merg la o conferinţă PRM. M-am înarmat cu reportofon, carneţel şi pix şi m-am dus pe strada George Clemenceau. Am ajuns la sediu şi am întrebat de sala de conferinţe. Am intrat. Stupefacţie! În mijlocul încăperii trona un catafalc, şi pe el un mort în uniforma militară! Un "general" peremist, mi s-a spus (nu am verificat dacă mortul avea carnet de partid, dar presupunem), era priveghiat de fanii lui Vadim. M-am dus în camera ziariştilor şi am sunat pe telefonul fix la redacţie să anunţ că s-a anulat conferinţa. Ei bine, aşa am început eu...
După octombrie 1999, am asistat, printre altele, la lungile bătălii pe Legea 10, chinurile naşterii CNSAS (ce mai perora Vadim în plen despre trădătorii nominalizaţi pentru Colegiu, iar argumentul lui suprem era un citat atribuit lui Horia Roman Patapievici -"inima poporului român seamănă cu un cur", Politice) şi apoi la spulberarea oricăror naivităţi legate de "purificarea" promisă prin eliberarea "adevărului" din arhive.
Mi-amintesc şi acum un preşedinte investit cu multe iluzii, înfrânt de sistem, anunţând că se retrage, mi-amintesc atmosfera de priveghi de la sediul CDR în noaptea alegerilor din 2000, când PNŢCD a ieşit din istorie, iar noi ziariştii făceam haz de necaz înghesuiţi într-un apartament din blocul cu bulină roşie, din Piaţa Romană (acolo era sediul de campanie al Convenţiei). Mi-amintesc zecile de co