Renunţarea la votul uninominal ar fi o lovitură dată interesului naţional. O lovitură mult mai mare ar constitui-o tărăgănarea la infinit de către o justiţie a luării unei decizii.
Chestionat la Sfertul academic de la RRA, ieri, 17 septembrie 2008, asupra scrutinului de la 30 noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a dezvăluit de un optimism debordant. Domnia sa e sigur că alegerile se vor ţine la termen şi, fireşte, după formula votului uninominal.
Printre altele, fişa postului de politician în România postdecembristă cuprinde şi nevoia de a fi optimist cu acte în regulă. În cazul domnului Bogdan Olteanu optimismul în ce priveşte scrutinul din 30 noiembrie 2008 e nu numai nejustificat, dar şi periculos.
Din cîte se ştie, luni, 16 septembrie 2008, PRM a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie împotriva Hotărîrii de Guvern privind trasarea colegiilor. Concentrată pe această iniţiativă a PRM (cu nimic condamnabilă, deoarece PRM, spre deosebire de alte partide, s-a declarat public un adversar al votului uninominal şi, în consecinţă, are tot dreptul moral să încerce a-l împiedica), presa noastră a trecut cu vederea o altă acţiune a formaţiunii conduse de Corneliu Vadim Tudor: cererea de suspendare a procesului electoral.
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 24 septembrie 2008 prima şedinţă de judecată a acestei cereri. Se conturează astfel o situaţie de care opinia publică nu pare a fi conştientă: cea de nesiguranţă absolută în ce priveşte, ţinerea la termen a alegerilor din acest an, dar mai ales a formulei de vot.
Se cuvine a reaminti că ne-am aflat printre puţinii lideri de opinie care au avut serioase rezerve în privinţa votului uninominal, plecînd, mai ales, de la mijloacele de propagandă bolşevică folosite de adepţii acestei formule de vot pentru impune
