Fac parte dintre adversarii lui Mircea Sandu, dintre contestatarii acestuia. L-am criticat uneori cu blîndețe, alteori cu asprime, dar mai ales cu asprime, deși ne cunoaștem de 4 decenii. Pe cînd eram amîndoi tineri, am susținut titularizarea lui în reprezentativa de juniori înaintea lui Viorel Năstase, ulterior plecat în Italia și dispărut din aria performanței. Cum momentul respectiv a atîrnat greu în cariera sa, mă îndoiesc că l-a uitat.
Faptul că din 1990 încoace, cu precădere în ultimii ani, l-am atacat pe cel supranumit Nașu’ nu mă împiedică să-i recunosc marile merite, de netăgăduit, privind obținerea și organizarea finalei Europa League. Dacă Mircea Sandu n-ar fi pătruns în conducerea UEFA și nu s-ar fi străduit pentru aducerea finalei, cu siguranță că ea s-ar fi disputat în altă parte.
Așa, am intrat și noi în rîndul lumii civilizate, iar despre capitala României și despre locuitorii ei s-a vorbit elogios în Spania, dar și pe întreg continentul. Ca atare, după ce m-am ridicat în repetate rînduri contra Nașului, acum mi se pare absolut firesc să-l laud, chiar să-i mulțumesc. Inclusiv pentru că a pledat și a acționat pentru construirea Arenei Naționale, stadion de care ne declarăm astăzi atît de mîndri! Dincolo de slăbiciunile Cezarului, să-i dăm ceea ce i se cuvine!
Dintre numeroasele erori atribuite lui Mircea Sandu pe parcursul celor 6 mandate, cea mai mare, imposibil de justificat, se leagă de excluderea Universității Craiova, abuz la care președintele a contribuit mai tare ca oricine. În 20 iulie 2011, șeful Ligii și 9 membri ai Comitetului Executiv au votat dezafilierea, însă senzația a fost că Nașu’ a tras sforile, nu Dragomir. Nașu’ i-ar fi asmuțit pe ceilalți, el i-ar fi montat!
Din pricină că Adrian Mititelu n-a ezitat să-l înfrunte public, uneori l-a și jignit, Mircea Sandu s-a supărat pe patronul Științei și a decis să-i
