Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima şansă pentru ordonanţa creditelor: legea apare în 2011

Publicat in Romania Libera, vineri 8 octombrie 2010 ·

OUG 50 are şanse reduse de a deveni lege anul acesta într-o nouă formă. Între timp băncile sunt obligate să aplice prvederile în vigoare iar ANPC poate aplica amenzi.

„Traseul legislativ al ordonanţei creditelor de consum este încă departe de a se fi încheiat, astfel că cele 96 de amendamente aduse până acum nu vor fi ultimele. „Noi am fost doar comisie de aviz. Urmează Comisia de buget-finanţe, care este şi comisie de fond şi care va face raportul către plen, iar apoi Comisia Juridică. Urmează apoi plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională", explică deputatul Horia Grama, secretarul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare. Tot acest traseu legislativ, obligatoriu pentru ca ordonanţa să devină lege, nu poate fi completat în mai puţin de două-trei luni, după cum susţin şi avocaţii şi deputaţii contactaţi de RL. „Bineînţeles că în toată această perioadă Ordonanţa 50 îşi produce efectele în forma ei actuală. De altfel, aceasta va fi şi o problemă foarte mare pentru cele 35 de bănci care au aplicat deja prevederile. Practic, din cauza a 5 bănci care fac presiuni, ele vor fi nevoite să cheltuiască sume imense pentru a aplica de două ori aceeaşi lege", spune avocatul Gheorghe Piperea. Menţionăm că, în toată perioada până când Parlamentul va adopta legea de aprobare a OUG 50, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este perfect îndreptăţită să aplice amenzi conform legislaţiei în vigoare.

Ce este „mai retroactiv": 
să scoţi sau să introduci 
comisioane?

Principala modificare susţinută de bănci, adică eliminarea efectelor legii pentru creditele aflate deja în derulare, se poate întoarce foarte uşor împotriva lor în actualele condiţii. „Bancherii susţin că ordonanţa este retroactivă. Ei nu se gândesc însă la faptul că Legea care va aproba ordonanţa va fi ea însăşi retroactivă, în condiţiil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Maestru de ceremonii a fost Mihai Stoica - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. Ceremonia a avut loc la finalul meciului de pe teren propriu cu CFR Cluj, pierdut cu scorul d

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°