Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenurile Eurostar oprite şi azi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 decembrie 2009 ·

Traficul trenurilor de pasageri Eurostar care fac legătura între Marea Britanie şi Europa continentală nu va fi reluat nici astăzi, a anunţat compania, după mai multe defecţiuni apărute la garnituri din cauza zăpezii şi a temperaturilor scăzute, transmite AFP. Sursa: AP Photo

"Regretăm sincer că am fost nevoiţi să luăm această decizie şi înţelegem că pasagerii vor fi frustraţi şi decepţionaţi, în special cei care aşteaptă de două zile să poată călători", a adăugat compania.

Eurostar nu a putut da asigurări că traficul trenurilor de mare viteză, care leagă Londra de Paris şi Bruxelles prin tunelul de sub Canalul Mânecii, va fi restabilit mâine.

"Îi sfătuim pe călătorii a căror deplasare nu este indispensabilă să îşi amâne rezervarea pentru o dată ulterioară sau să solicite rambursarea biletului", a precizat Eurostar.

Zăpadă infiltrată în trenuri

Directorul comercial al Eurostar, Nick Mercer, a anunţat că aceasta a rulat, ieri, mai multe garnituri pentru teste şi că inginerii au încercat să înţeleagă cauzele penelor apărute în timpul intemperiilor. "Trenurile-test au circulat într-o manieră satisfăcătoare. Inginerii cred că au descoperit cauza" disfuncţionalităţilor, a afirmat el.

În condiţiile intemperiilor care au afectat nordul Franţei, "zăpada s-a infiltrat în trenuri într-un fel cum nu s-a mai întâmplat până acum (...). Este o problemă cu care nu ne-am mai confruntat până acum", a explicat el.

Compania va realiza teste pe garniturile la care au fost operate modificările "pentru a verifica 100% că ele funcţionează", a afirmat el.

Eurostar şi-a suspendat integral traficul, ieri, după mai multe defecţiuni survenite la trenuri vineri seara şi sâmbătă.

Peste 2.000 de pasageri şi-au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă blocaţi în tunelul de sub Canalu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 21 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 22 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 25 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 31 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°