Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VACANŢA DE PAŞTE/ Află cât costă şi cum poţi să-ţi faci Paştele la mănăstirile din Moldova

Publicat in Adevarul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Credincioşii nu se mai îngrămădesc în autocarele care pleacă spre mănăstiri chiar dacă excursiile sunt extrem de ieftine. Puţinii pelerini ai secolului XXI sunt turiştii care intră în mânăstiri din curiozitate, pentru câteva minute şi pentru suveniruri.

Dacă în urmă cu ceva timp era bătălie mare pe locurile din autocarele care duceau enoriaşi către lăcaşurile sfinte din nordul Modovei şi din Bucovina, acum interesul a scăzut enorm.

„Săptămâna trecută abia am strâns şase pelerini care au vrut să meargă într-un pelerinaj la mănăstiri. Nu mai are lumea bani, tinerii stau acasă în faţa calculatorului şi văd poze cu mănăstiri, iar bătrânii spun că nu mai au bani", spune nea Valerică, unul dintre oamenii care se ocupă de astfel de pelerinaje.

Organizatorii speră ca măcar de Florii şi de Paşti să găsească mai mulţi clienţi

Oferta este destul de generoasă şi în acest an. Pentru un pelerinaj de două zile de Paşti, gălăţenii trebuie să scoată din buzunare 100 de lei, sumă în care sunt incluse transportul, cazarea şi masa.

„E-adevărat, la mănăstiri oamenii sunt cazaţi gratuit peste noapte şi sunt invitaţi la masă. Banii, practic sunt doar pentru transport", recunoaşte însă nea Valerică.

Traseele sunt şi ele „ispititoare"! Unul dintre acestea trece pe la Mitropolia Iaşiului şi ajunge apoi la Mănăstirea Neamţ şi la Mănăstirea Secu, unde pot fi admirate icoanele făcătoare de minuni. Traseul mai cuprinde şi Sihăstria - unde poate fi văzut mormântul părintelui Ilie Cleopa, dar şi Mănăstirea Sihla. De lângă Sihla, se poate pleca pe jos, prin pădure la Peştera Sfânta Teodora, la trei kilometri distanţă. Plecarea este programată pentru 23 aprilie, iar toate detaliile se pot obţine la Biserica Mavramol.

Un alt traseu cuprinde nu mai puţin de nouă mănăstiri şi este programat pentru 23-24 aprilie. În cele două zile d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 37 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°