Maestrul este viu, cum dracu’ se ţine aşa de viu la peste 80 de ani?

Bem apă plată la o masă în City Grill-ul din Piaţa Victoriei. Anii mei plus anii lui Andrei nu depăşesc anii Maestrului. Andrei nu fumează, eu mi-am propus să nu fumez la masă, Maestru fumează pipă. Vorbim cu însufleţire. Mai mult vorbim noi, eu şi cu Andrei, despre scrisul la ziar, despre şefi, despre mediocrităţi, despre presa asta controlată de politicieni şi de interese meschine. E adevărat, Maestrul ne-a provocat la început, cu delicateţe: „Aveţi liberatea să scrieţi orice la ziar, nu-i aşa? Dumneata, domnule Barbu, ai scris despre Tolstoi, dumneata, domnule Crăciun, despre Sabato. Nu trebuie să obţineţi nicio aprobare", se bucură Maestrul şi trage din pipă, ne soarbe fiecare cuvânt, râde, este curios să afle cum am ajuns să scriem aşa. Noi am uitat despre ce-am scris şi vorbim cu patimă, trăncănim ca doi ramoliţi. Of, Doamne, suntem desfiguraţi de frustrări! Maestrul este viu, cum dracu' se ţine aşa de viu la peste 80 de ani?

În primăvara lui 2005, m-a sunat pentru prima dată. Nu-l cunoşteam, dar îi trimisesem o carte de-a mea prin poştă, abia apărută. Şi m-am trezit într-o zi cu un telefon: se prezintă, îmi mulţumeşte pentru carte, îmi spune că a citit-o şi că i-a plăcut. Eu tac. Mă uit în redacţie, la colegi cocoşaţi la computere, care mi-ai făcut-o, băi? Maestrul a insistat: „Alo, mă auziţi, domnule Barbu?" Până la urmă îi răspund sincer: „N-am crezut că sunteţi dumneavoastră. Am crezut că vreun coleg mi-a făcut o farsă, mă scuzaţi! Nu mă aşteptam să mă sunaţi, pentru că nu sunt obişnuit să mă sune cineva după ce îi trimit o carte." Maestrul a râs.

De atunci, am tot vorbit la telefon despre cărţi: romanele lui Philip Roth, despre „Elita intelectuală românească..." a lui Lucian Boia, despre romanele lui Filip Florian, despre „Regele alb" a lui Gyorgy Dragoman şi despre