Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljul, judeţ blindat

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 mai 2008 ·

Şeful Poliţiei Române a venit ieri la Craiova pentru a organiza în Dolj o razie în care au fost angrenaţi aproximativ 2.000 de poliţişti şi jandarmi. Dintre aceştia, 550 au descins în cartierul Faţa Luncii, unde au fost făcute 32 de percheziţii, cele mai multe la familiile de romi Miclescu şi Poenaru.Prezentată ca o acţiune de amploare, fără precedent în judeţul Dolj şi în ţară, razia de ieri-dimineaţă a fost coordonată chiar de chestorul Gheorghe Popa, şeful Poliţiei Române, care a descins alături de mascaţi şi de poliţişti în cartierul Faţa Luncii, din Craiova. Poliţiştii au precizat că acţiunea a fost organizată pentru confiscarea armelor, bunurilor provenite din infracţiuni, precum şi pentru depistarea persoanelor care tulbură liniştea şi ordinea publică. Gheorghe Popa a precizat că a venit în Bănie pentru a organiza razia după ce s-a consultat cu ministrul Cristian David. „Într-o discuţie cu ministrul Cristian David, s-au analizat judeţele cu riscuri în ceea ce priveşte ordinea publică şi, din păcate, Doljul este în frunte. Am ţinut să coordonez această acţiune pentru a demonstra că se poate“, a explicat chestorul Popa. Alt motiv invocat de şeful Poliţiei Române pentru vizita sa la Craiova a fost dorinţa de a-i îndemna pe poliţiştii din Dolj să-şi schimbe atitudinea faţă de cei care încalcă legea, mulţi dintre aceştia fiind consideraţi de chestorul Popa ca lipsiţi de fermitate.

Toţi poliţiştii, mobilizaţi pentru razie Conform chestorului Gheorghe Popa, în acţiunea de ieri dimineaţă au fost angrenaţi toţi poliţiştii din cadrul IPJ Dolj, forţe ale BCCO Craiova şi efective de jandarmi. În total, în judeţul Dolj au acţionat aproximativ 2.000 de poliţişti şi jandarmi. Aproape 600 dintre aceştia s-au deplasat în cartierul Faţa Luncii, unde locuiesc majoritatea romilor care au participat la ultimele conflicte de stradă sau la comiterea altor infracţiuni. În

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 23 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 43 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°