Dacă alegerile ar fi organizate duminică, alianța PSD-UNPR ar obține 40% din voturi. La mare distanță se situează alianța PNL-PC cu 23, 5%. În ceea ce privește PDL, dacă la alegerile legislative a obținut 16%, partidul condus de Vasile Blaga își continuă trendul descendent, ajungând la 14%.
Pe locul 4 în preferințele românilor se află PP-DD, care ar obține 9%.În ceea ce privește Forța Civică, partidul condus de MRU întrunește 2,5% din sufragii, situându-se mult sub cota de încredere a lui MRU, care are 25%.
Sondajul a fost realizat de către INSCOP, la solicitarea cotidianului "Adevărul" între 21 şi 28 februarie 2013, pe un eşantion de 1.066 persoane. Marja de eroare este de + 3%. Pentru aceste date s-au eliminat variantele de răspuns "Nu m-am hotărât", "Nu merg la vot" și "Nu știu/ Nu răspund", care reprezintă 39, 3% din totalul populației.
Potrivit analizei INSCOP, diferența dintre PSD și PNL se explică prin faptul că social-democrații au un bazin electoral tradițional mai mare decât liberalii, de faptul că PSD are premierul în actualul guvern, dar și de faptul că PSD are un electorat stabil și preponderent rural. INSCOP avertizează că această percepţie poate fi avantajoasă doar pe termen scurt, în condițiile în care partidul se poate eroda pe fondul crizei economice.
ARTICOLE DOCTORUL ZILEI:De 15 ani arată ca o femeie însărcinată în 8 luni din cauza unei boli misterioaseCât colesterol conţin alimentele pe care le consumăm cel mai des şi câte ouă este sănătos să mâncăm pe săptămânăDeşi reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a cancerului de col uterin, femeile se tem să o foloseascăBoala care afectează profund încrederea în sine şi îi face pe cei afectaţi să se izoleze de societate
ARTICOLE ANIMALZOO:Topul vedetelor care seamănă cu animale. FOTOGRAFII SENZAŢIONALE!Copiii crescuţi alături de pisici se dezvol