După eşecul din 2008, când şi-a văzut spulberat visul de a ajunge vicepreşedinte, fostul guvernator al statului Alaska intenţionează să intre în cursa pentru Casa Albă din 2012. Sursa: AP Photo
Fosta parteneră a candidatului John McCain în tandemul republican pentru prezidenţialele din 2008, Sarah Palin, a revenit spectaculos în atenţia presei inter naţionale la sfârşitul săptămânii trecute.
Ea a declarat duminică, într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, că ia serios în calcul posibilitatea de a intra în cursa pentru Casa Albă din postura de candidat al Partidului Republican la preşedinţie, în 2012.
„Cred că ar fi absurd să nu mă gândesc la ceea ce aş putea să fac în folosul ţării noastre. Nu voi închide uşa care, probabil, mi se va deschide în viitor”, a spus Palin.
Premise favorabile
Iar uşa spre Casa Albă i s-a deschis deja. Potrivit unui sondaj dat publicităţii săptămâna trecută, Sarah Palin are cele mai mari şanse să obţină nominalizarea Partidului Republican pentru scrutinul de peste doi ani.
În ultimul timp, ea a început să-l atace din ce în ce mai dur pe preşedintele Obama, fapt care vine în sprijinul ipotezei conform căreia aceasta vizează fotoliul actualului lider de la Casa Albă. După ce a participat, în weekend, la convenţia naţională a mişcării conservatoare „Tea Party”, Sarah Palin a declarat că Obama nu va fi reales dacă nu îşi modifică agenda politică.
În opinia sa, una dintre deciziile majore care i-ar asigura lui Barack Obama realegerea ar fi atacarea Iranului în următorii doi ani.
Reagan, un model de urmat
Ziariştii de la cotidianul britanic „The Guardian” susţin că Palin încearcă să apară în faţa electoratului american ca un politician atipic, urmând reţeta de succes a lui Ronald Reagan. La convenţia mişcării „