Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anthony Hopkins, pilot de cursă lungă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 august 2006 ·

său proiect, "Cel mai rapid motor din lume", actorului Anthony Hopkins. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri. "Am citit scenariul şi mi s-a părut extraordinar. E unic, nu ştiu ce are de-i atât său proiect, "Cel mai rapid motor din lume", actorului Anthony Hopkins. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri. "Am citit scenariul şi mi s-a părut extraordinar. E unic, nu ştiu ce are de-i atât de deosebit, cred că e foarte bine scris, te împrospătează, îţi dă energie". Hopkins crede în filozofia de viaţă a personajului său, Burt Munro, şi consideră că i se potriveşte. La cei aproape 70 de ani, câştigătorul unui Premiu Oscar în 1991 pentru rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor" a ales să fie pilot de curse. Burt Munro, întruchiparea neozeelandezului adevărat, a visat dintotdeauna, şi asta i-a intrat în sânge, să facă din motocicleta lui, un Indian Twin Scout model 1920, cel mai rapid vehicul de pe planetă. Povestea filmului este fermecătoare. Anthony Hopkins şi-a creat personajul, reuşind să-i prindă toată puterea şi determinarea, prin însuşi regizorul Donaldson, care a cunoscut, în urmă cu 30 de ani, un localnic în Invercargill, din Noua Zeelandă, şi asta l-a marcat toată viaţa. A realizat iniţial un scurtmetraj, însă simţea că nu a spus totul. Obsedat de povestea temerarului pensionar care-şi petrece zilele reconstruind motocicleta, Donaldson nu a vrut să facă un film comercial, după cum i s-a cerut, ci a aşteptat clipa când a putut să facă un film exact aşa cum îşi dorea. "Cel mai rapid motor din lume" a intrat şi în cinematografele din Bucureşti, la Hollywood Multiplex şi Scala.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 56 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 27 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 48 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 3 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°