Are între 25 şi 55 de ani, venituri medii şi studii superioare. Trăieşte la oraş. Publicitarii îl adoră, politicienii îl ignoră. Pentru votul lui, ar trebui să se străduiască prea mult. Şi nu "se” merită. Cu o pungă de mălai, o baie de mulţime la moaşte şi două sarmale răsucite dibaci în prime-time, atragi un electorat mai disciplinat şi mai uşor de păcălit. Un electorat cu memorie scurtă, care se mulţumeşte cu circ suculent şi pomeni frugale, iată visul colectiv al strategilor noştri de campanie! Toate partidele par decise să alerge pe acelaşi coridor. Vârfurile de pluton au fost desemnate: Dan Diaconescu şi Gigi Becali !
Un parlamentar dintre aceia despre care nici rudele nu au idee cu ce se ocupă explica deunăzi, la televizor, că Legislativul trebuie să fie oglinda fidelă a societăţii. Cică e normal ca acolo să se regăsească şi proşti şi deştepţi, şi cinstiţi şi corupţi, şi savanţi şi analfabeţi. Panseul m-a liniştit imediat cu privire la reprezentarea imbecililor. Asta s-a rezolvat! Totuşi, mai sunt probleme. În viitorul Legislativ ne trebuie musai doi-trei violatori şi un criminal în serie.
În realitate, parlamentarii sunt chemaţi să ne reprezinte (tuturor) interesele, nu apucăturile şi defectele. De aceea, se presupune că îi alegem pe cei mai buni dintre noi. Parlamentul ar trebui să fie un sanctuar al elitelor, nu un triumf al statisticii. Din nefericire, partidele au abandonat complet această idee, considerată, probabil, desuetă. Şi, odată cu ea, au abandonat electoratul urban, educat şi activ, atent nu numai la derapajele retorice, dar şi la bubele biografice, inconsecvenţele recidivante, anturajul compromiţător. Iar acum, anturajul îi dă de gol cam pe toţi politicienii care ne cer voturile. Toţi vor mult şi ieftin. Nu au strategii, ci doar scheme de vrăjit prostimea.
Politica s-a tabloidizat. Partidele vor să facă audienţă,
