Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WikiLeaks: China oferă bani poliţiei nepaleze ca să aresteze tibetani

Publicat in Romania Libera, luni 20 decembrie 2010 ·

China plăteşte poliţia nepaleză ca să aresteze refugiaţi tibetani care traversează frontiera pentru a scăpa de persecuţii, potrivit telegramelor diplomatice americane publicate de site-ul WikiLeaks, relatează AFP, citat de Mediafax.

Una dintre note, trimisă de un ofiţer al ambasadei americane la New Delhi în februarie, citează o sursă care afirmă că China "recompensează (forţele nepaleze) prin stimulente financiare acordate ofiţerilor ce arestează tibetani care încearcă să părăsească China".

"Beijingul a cerut Kathmandu să îşi multiplice patrulele (...) şi să facă mai dificilă intrarea tibetanilor în Nepal", afirmă, potrivit unei telegrame publicate duminică, una dintre sursele ambasadei.

Un purtător de cuvânt al poliţiei nepaleze la Kathmandu a dezminţit acuzaţiile, considerându-le "lipsite de fundament".

"Îi arestăm pe cei care intră ilegal în Nepal şi îi predăm autorităţilor nepaleze pentru imigraţie", a declarat luni acest purtător de cuvânt.

Mii de tibetani întreprind în fiecare an călătorii periculoase în Nepal pentru a fugi de represiunea politică şi religioasă din China.

Ei sunt în mod normal liberi să circule în Nepal în virtutea unui acord informal între Guvern şi ONU intrat în vigoare în 1989, când Nepalul a încetat să le mai acorde tibetanilor statut de refugiat.

Cu asistenţa ONU, mulţi dintre ei pleacă apoi spre Dharamsala, în nordul Indiei, unde s-a stabilit o comunitate mare sub autoritatea Guvernului tibetan în exil şi a lui Dalai Lama, care locuieşte aici din 1959.

Dar numărul lor a scăzut brusc după revoltele din Tibet din martie 2008, care au determinat China să consolideze securitatea frontierelor sale şi au condus autorităţile nepaleze să limiteze afluxul de refugiaţi.

China plăteşte poliţia nepaleză ca să aresteze refugiaţi tibetani care traversează frontiera pentru a scăpa de persecuţii, potrivi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 35 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Roland Garros: Confruntare Nadal-Zverev în primul tur. Djokovici va întâlni un francez

News.ro acum 19 minute
Spaniolul Rafael Nadal îl va înfrunta pe favoritul 4, germanul Alexander Zverev, în primul tur al turneului de la Roland-Garros, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi. Liderul ATP, Novak Djokovici, îl va întâlni pe francezul Pierre-Hugues He

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 26 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 57 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°