Senatul si Camera Deputatilor sunt convocate, maine, 4 februarie, in prima sesiune ordinara a legislaturii 2012-2016. La Senat, sesiunea ordinara va debuta, incepand cu ora 13,00, cu consultari intre liderii grupurilor parlamentare, continuand apoi, la ora 14,00, cu o sedinta a Biroului Permanent, conducerea forului superior al Parlamentului stabilind ordinea de zi pentru sedinta plenului - programata pentru ora 16,00.
De asemenea, senatorii se vor reuni, in grupurile parlamentare din care fac parte, incepand cu ora 15,00, pentru a-si stabili prioritatile legislative pentru perioada urmatoare.
Sedinta plenului Senatului va incepe cu intonarea imnului national, senatorii urmand sa desemneze, prin vot, componenta noului Birou Permanent (patru vicepresedinti, patru secretari si patru chestori). Dupa validare, noul Birou Permanent va avea o scurta sedinta, la ora 16,30.
Odata reveniti in plenul Senatului, senatorii vor adopta ordinea de zi a plenului, pe care sunt inscrise peste 20 de acte normative.
Astfel, vor fi supuse votului senatorilor atat proiecte de ratificare a unor Acorduri internationale semnate de Romania, cat si proiecte sau propuneri legislative care reglementeaza mai multe domenii.
Este vorba despre proiect care modifica legislatia in domeniul salarizarii personalului din institutiile publice de cultura, un altul modifica legea privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL), urmand sa fie supuse votului senatorilor si proiectele care reglementeaza regimul deseurilor, sau care modifica Legea politiei locale sau cea privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale.
Alte proiecte privesc completarea unor acte normative in domeniul sanatatii si al protectiei sociale, intarirea institutionala a Administratiei rezervatiei Biosfera Delta Dunarii si a Agentiei Nation