Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă ar putea fi semnat luni, a declarat premierul Ponta, relatează Mediafax. El a precizat că decizia depinde de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
"Cred că luni, nu ştiu. Depinde de doamna ministru Mănescu", a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul.
Citeşte şi Ponta îi pasează lui Mănescu „cartoful“ CFR Marfă
Ponta va merge miercuri la sediul Ministerului Transporturilor, de la ora 10:00 pentru protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor. Premierul a ocupat şi poziţia de mnistru interimar al Transporturilor.
Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.
Citeşte şi Băsescu către Mănescu: Sper că nu veţi avea aprecieri de tipul Crin Antonescu, legate de DNA
Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Ponta va