Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011: „Dacă statul nu îşi ia în serios rolul de investitor, nu va merge“

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Mediul economic ieşean a resimţit din plin dificultăţile financiare din ultimii ani şi puţine companii au rezistat pe piaţă în acest context. Sute de agenţi economici şi-au închis porţile din cauza lipsei de comenzi şi de lichidităţi şi mii de oameni şi-au pierdut locul de muncă.

Previziunile pentru 2011 sunt sumbre, dacă statul nu va demara mai multe iniţiative pentru a sprijini mediul de afaceri. Anul viitor va fi unul propice în special pentru companiile ieşene care au şi activitate de export. Aceasta este previziunea omului de afaceri Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi.

Mai mult, acesta susţine că fără sprijinul statului starea actuală a economiei nu se va schimba în bine în 2011. „Cei care sunt legaţi de export vor mişca şi în 2011. Din păcate, după cum văd în acest moment situaţia economică din judeţ, prima jumătate a anului viitor va fi asemănătoare ultimilor doi ani", a precizat Butnariu.

Iaşi: Primii şomeri ai lui 2011

Acesta susţine că domeniul construcţiilor va fi, în continuare, afectat de criză. „Nu se prevede un viitor de calitate pentru companiile din construcţii, deoarece nu se prevăd licitaţii. Mediul politic se tot laudă cu contracte de finanţare, dar de la declaraţii la licitaţiile propriu-zise trece foarte mult timp. Speranţe în acest domeniu mai sunt abia în lunile mai - iunie. Poate atunci se va da drumul la aceste activităţi. Dacă statul nu îşi ia în serios rolul de investitor în infrastructură, nu va merge", a completat preşedintele CCI Iaşi.

Sursa de fonduri pe care instituţia condusă de Paul Butnariu se bazează în anul care vine este reprezentată de banii europeni pentru proiectele transfrontaliere. „Avem un acord de colaborare cu Camerele de Comerţ din Vaslui, Ungheni şi Cernăuţi pentru un proiect pentru care sperăm să obţinem finanţare. Vrem să construim un Centru transfronta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 10 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°