De ce i-a fost frică nu a scăpat. După ce a strans cu greu cei 4.000 de dolari pentru a-şi plăti avocatul la recurs, romanca de 24 de ani, Alexandra Rupa, prinsă cu droguri în geantă anul trecut, în Ecuador, trebuie să se obişnuiască cu gândul că-şi va petrece următorii opt ani în puşcăria pentru femei din Quito.
Povestea Alexandrei Rupa, supranumită de presă “Prinţesa drogurilor”, o frumoasă româncă din Bucureşti, a ieşit la iveală anul trecut în decembrie, când preşedintele ecuadorian Raffael Correa a mers într-o vizită la închisoarea din Quito.
Acolo, printre deţinute, a remarcat- o pe Alexandra, ai cărei ochi albaştri, l-au fermecat pe lider care şi-a întrerupt fâstâcit discursul.
A sperat că va fi graţiată
“Ce minune, incredibil! Ce frumoasă sunteţi! Să nu-mi spuneţi că sunteţi închisă aici! Spuneţi-mi că sunteţi venită în vizită. Cu chipul dumneavoastră, sigur veţi reuşi să realizaţi ceva!”, a exclamat atunci preşedintele.
Deşi a devenit la acel moment vedetă în Ecuador şi spera la graţiere, Alexandra a aflat recent că nu-şi va mai vedea fiul de aproape opt ani decât peste abia alţi opt ani.
Judecătorii nu au avut milă de tânăra cu chip angelic, care a acceptat să transporte droguri pentru o reţea internaţională, ca să adune bani să-şi crească fiul.
Citeşte şi "Prinţesa drogurilor îşi ia omoru' în puşcărie dacă face figuri"
Citiţi în Libertatea de mâine despre modul în care «Prinţesa drogurilor» câştigă bani în închisoare