Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul estimează o creştere PIB în trim. II de 0,3-0,4%

Publicat in Ziarul Financiar, luni 1 august 2011 · ·

Guvernul estimează pentru trimestrul al doilea o creş­te­re a Produsului Intern Brut cu 0,3-0,4% faţă de primul tri­mestru şi o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 4,8%, sub prog­noza BNR, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse gu­vernamentale.

Cifrele au fost discutate în întâlnirile avute sâmbătă şi dumi­nică de reprezentanţii Guvernului cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, la care a participat şi pre­mierul Emil Boc, au arătat sursele.

Oficialii guvernamentali au transmis că datele existente privind evoluţia economiei permit menţinerea ţintei de creştere cu 1,5% a Produsului Intern Brut (PIB) în acest an faţă de 2010 şi indică o nouă creştere economică în al doilea trimestru.

"Dacă activitatea din luna iunie se menţine la nivelul din luna mai, Guvernul estimează că Produsul Intern Brut din trimestrul II ar putea fi cu 0,3-0,4% peste cel din trimestrul I şi cu aproape 1,5% peste cel din trimestrul similar al anului trecut", au arătat sursele.

În privinţa inflaţiei, Guvernul prognozează pentru sfârşitul anului o rată de 4,8%, cu 1,6 puncte mai redusă faţă de estimarea utilizată la elaborarea bugetului pe 2011 la finele anului trecut.

BNR a revizuit în luna mai în urcare prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 3,6% la 5,1%, cu mai mult de un punct peste limita superioară a intervalului de variaţie ţintit, de 2-4%. Banca centrală a urcat şi prognoza pentru inflaţia de anul viitor de la 3,2% la 3,6% Pentru ambii ani BNR a stabilit o ţintă de inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual.

Surse guvernamentale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că FMI a menţinut prognoza de creştere economică la 1,5% pentru acest an şi a redus cu 0,2 puncte procentuale estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%.

Guvernul estimează pentru trimestrul al doilea o creş­te­re a Produsu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 53 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°