UPDATE: Surse din PDL au precizat pentru Gândul că ministrul Economiei, Ion Ariton, a fost "retras" de pe lista cu numele preferate pentru funcţia de vicepreşedinte, fiind înlocuit cu Victor Tarhon.
După o rundă fulger de negocieri purtate în biroul Robertei Anastase, tabăra lui Emil Boc şi cea a lui Vasile Blaga au pus la punct lista celor 15 candidaţi la funcţia de vicepreşedinte, agreaţi de ambele părţi.
Gândul vă prezintă care sunt numele asupra cărora cele două părţi au căzut de acord în privinţa susţinerii la vot:
Ion Ariton, Anca Boagiu, Dorin Florea, Gheorghe Ştefan, Elena Udrea, Romeo Raicu, Monica Macovei, Traian Igaş, George Scripcaru, George Stănişoară, Florin Popescu, Mircea Hava, Gheorghe Albu, Mihaela Popa şi Mircea Banias.
Imediat după încheierea discuţiilor, listele au fost distribuite de câţiva lideri de filiale delegaţilor din propriile organizaţii. "Sunt posturile negociate, aşa ni s-a spus, dar încă nu e final. Am înţeles că Ariton s-a retras şi că s-ar putea să primim altă listă pâna la începerea votulului", a explicat pentru Gândul unul dintre delegaţi.
Oficial, cei însărcinaţi cu distribuirea listelor, au negat că prin acestea se încearcă garantarea faptului că respectivii candidaţi vor primii funcţiile de vicepreşedinţi. "Sunt opţiunile judeţelui meu. Lista nu este pentru dumneavoastră, este pentru delegaţi", a fost motivaţia dată de către deputatul de Timiş Alin Popoviciu.
UPDATE: Surse din PDL au precizat pentru Gândul că ministrul Economiei, Ion Ariton, a fost "retras" de pe lista cu numele preferate pentru funcţia de vicepreşedinte, fiind înlocuit cu Victor Tarhon.
După o rundă fulger de negocieri purtate în biroul Robertei Anastase, tabăra lui Emil Boc şi cea a lui Vasile Blaga au pus la punct lista celor 15 candidaţi la funcţia de vicepreşedinte, agreaţi de ambele părţi.
Gândul vă prezintă ca