Ucraina a ajuns la un acord istoric cu Rusia, pentru a-și revitaliza economia, spune premierul de la Kiev Mykola Azarov, citat de BBC. Sursa: Reuters
Președintele rus Vladimir Putin a fost de acord că achiziționeze obligațiuni ale guvernului ucrainean de 15 miliarde de dolari și să reducă prețul la gazele rusești.
Azarov a spus în reuniunea de guvern că pachetul economic va proteja stabilitatea financiară a Ucrainei. Dar opoziția a cerut să se dea publicității detaliile acestui acord, pentru a ști ce s-a oferit Rusiei în schimbul acestui ajutor.
„Acordul istoric” încheiat, ieri, la Moscova a permis salvarea economiei ucrainene de la „faliment”, care s-ar fi produs în cazul semnării Acordului de asociere la Uniunea Europeană, a declarat prim ministrul ucrainean, potrivit căruia, asocierea acum la UE „ar fi antrenat falimentul şi colapsul socio-economic” al ţării.
„Ieri, am asistat la un eveniment istoric”, a mai spus el, evocând vizita preşedintelui Viktor Ianukovici la Moscova. Precedentul contract de gaze (încheiat de primul ministru din epocă Iulia Timoşenko, astăzi în închisoare) vlăguieşte de trei ani şi jumătate economia ucraineană”, a afirmat Azarov, adăugând că, în genere, acordurile semnate deschid perspective bune pentru economia ucraineană în anii care vin, precizează Agerpres.
„Preşedintele a pus capăt acestei trădări a intereselor naţionale, de care sunt responsabile aceleaşi forţe politice care provoacă astăzi instabilitate în ţară”, a spus el în continuare.
Potrivit premierului ucrainean, semnând Acordul de asociere la UE, Ucraina ar fi trebuit să accepte condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional (FMI), care prevedeau creşterea preţului la gaze pentru consumatorii casnici, devalorizarea monedei naţionale sau îngheţarea salariilor, în timp ce gazele din Rusia urmau să fie importate la un preţ rid