După eşecul de acasă cu Astra, antrenorul Pandurilor afirmă că echipa sa ar putea obţine victoria în meciul din deplasare cu FC Vaslui prin angajament total, determinare şi dăruire a jucătorilor.
Pandurii Târgu Jiu a plecat spre Vaslui, via Focşani, încă de ieri-dimineaţă, antrenorul Ciobotariu convocând, în mare, acelaşi lot de jucători ca şi în partida cu Astra Ploieşti. Doar Tilincă şi Vranjes nu au făcut deplasarea, în locul lor fiind cooptaţi Arrieta şi Tremonti. Tehnicianul pare însă hotărât să facă modificări în unsprezecele de start. „Vor intra jucătorii pe care eu îi consider apţi pentru competiţia oficială şi care sunt în cea mai bună formă. După cum i-am văzut la antrenamente, par în formă mai bună, au receptat bine mesajul meu şi acum rămâne să demonstreze în joc, pentru că una e antrenamentul şi alta e jocul. O să fac modificări, dar nu ştiu câte. Vor juca cei care sunt mai în formă la ora meciului“, a spus Ciobi. Alături de Arrieta şi Tremonti au mai fost convocaţi şi cei doi suspendaţi din prima etapă, Popete şi Raskovic. Atacantul sârb, Milanko Raskovic, susţine că FC Vaslui este una dintre cele mai puternice echipe din Liga I şi doar cu forţa grupului poate fi învinsă. „A fost o lecţie pentru noi meciul cu Astra. Toţi jucătorii ştiu ce trebuie să facă acum, dar va fi foarte greu la Vaslui. Ştiu şase-şapte jucători de la ei, iar FC Vaslui este cea mai bună echipă din campionat, după CFR Cluj şi Dinamo. Trebuie ca toţi să dăm 100% şi mai mult pentru a obţine un rezultat bun. Cred în echipă. Când un jucător nu dă totul, nu se poate spune că e o echipă. Antrenorul ştie ce trebuie să facem“, a spus Raskovic.
Ciobotariu crede în recuperarea punctelor la Vaslui
Antrenorul gorjenilor speră să recupereze la Vaslui punctele pierdute acasă cu Astra: „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar noi avem dorinţa asta de-a ne aduce