Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zburătorul Pastrana

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Vedetă incontestabilă în FMX, americanul de 26 de ani a cunoscut celebritatea prin acrobaţiile pe care le-a făcut cu motocicleta. Acum el încearcă noi senzaţii pe patru roţi. Travis Pastrana a inventat zece acrobaţii cu motocicleta, iar recent a stabilit şi un nou record mondial sărind aproape 82 de metri cu o maşină de raliuri!

La sfârşitul anului trecut, mai precis chiar în seara de 31 decembrie, câteva mii de oameni s-au îmbulzit la intrarea în portul Long Beach din California. Toţi veniseră să-l vadă pe Travis Pastrana cum doboară un nou record. Iar americanul nu le-a trădat aşteptările, reuşind un salt în lungime de 81 de metri şi 99 de centimetri cu o maşină de raliuri! Ceea ce reprezintă un nou record mondial.

„Am fost nervos în ziua dinaintea încercării mele, însă în momentul în care m-am instalat la volanul maşinii orice emoţie a dispărut", a declarat pilotul care, după ce a salutat publicul, de pe un ponton, s-a aruncat în ocean.

Salt din avion fără paraşută

Ultima reuşită a lui Pastrana nu a mai mirat pe nimeni, sportivul născut pe 18 octombrie 1983, la Annapolis (Maryland), fiind cunoscut în toată lumea pentru acrobaţiile pe care le-a făcut cu motocicleta. Şi nu numai cu ea.

Travis Pastrana este unul dintre cei mai îndrăgiţi piloţi americani.

La sfârşitul lui septembrie 2007, în Porto Rico, de pildă, Pastrana a efectuat un salt din avion fără... paraşută. El a ajuns cu bine la sol pentru simplul motiv că săritura, una pe care o mai vedem prin filme, s-a efectuat în tandem - a plutit graţie curenţilor de aer cald până la amicul său, care avea paraşută.

Americanul a mai stabilit un alt record mondial „rulând" pe apă cu o motocicletă Suzuki RM, cu o viteză de 100 km/h, lângă o plajă din Costa Rica... Iar aceasta n-a fost totul. Ajuns pe o rampă pulitoare, el a executat şi un backflip.

Travis Pastrana şi-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 54 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta - surse

HotNews acum 26 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Faţă de acesta urmează a se derula procedurile spec

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°