Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO  Elevii de 10 ai Oltului de la BAC-ul "de vară" şi-au primit răsplata: 3.000 lei pentru media perfectă

Publicat in Adevarul, miercuri 21 august 2013 ·

Elevii din judeţul Olt care, la sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului, au reuşit să obţină media 10, au fost premiaţi în mod oficial, miercuri – 21 august, pentru performanţa lor. Majoritatea dintre ei au intrat deja în posesia sumei de 3.000 de lei, miercuri având loc doar festivitatea oficială. Cei şapte elevi de la Olt au fost invitaţi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Slatina, unde a avut loc festivitatea.

După ce au învăţat din greu şi au făcut sacrificii pentru a reuşi să obţină note cât mai bune la bacalaureat din iunie-iulie, cei şapte absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ care au reuşit performanţa de a obţine media 10 la examen au participat, miercuri – 21 august, la o festivitate oficială. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (I.Ş.J.) Olt din municipiul Slatina, unde, pe lângă reprezentanţii conducerii instituţiei şi premianţii respectivi, au fost prezenţi şi cadre didactice, directori ai liceelor unde au învăţat foştii elevi, de-acum deja studenţi la universităţi de prestigiu din ţară şi de peste hotare.

Directorul I.Ş.J. Olt, Felicia Man, i-a felicitat şi le-a înmânat câte o diplomă de excelenţă celor şapte elevi “perfecţi” din judeţ după ce, anterior, a citit ordinul ministrului Educaţiei de premiere cu suma individuală de 3.000 de lei. În fapt, fiecare dintre cei şapte elevi din judeţ cu media 10 la BAC-ul “de vară” au intrat dea în posesia sumelor cu care au fost răsplătiţi de Guvern prin Ministerul Educaţiei în urmă cu câteva zile, aceştia încasând banii de la serviciul Contabilitate al liceului unde au studiat.

Doi dintre cei şapte foşti liceeni ai judeţului, Ana Maria Jijăescu şi Alexandru Marius Obretin, au lipsit de la festivitate, dar felicitările au fost primite de către rude ale acestora, respectiv bunicul elevei (nimeni altul decât Dan Nica, fost “general” al I.Ş.J. Olt, n.a.) şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°