Sute de persoane, atât oameni simpli, cât şi actori, cântăreţi, foşti sportivi şi politicieni au venit sâmbătă, la sediul Uniunii Scriitorilor, pentru a îi aduce un ultim omagiu poetului Adrian Păunescu, după ce acesta s-a stins din viaţă vineri, la vârsta de 67 de ani, relatează NewsIn.
Începând de vineri seară, după ce trupul neînsufleţit al poetului Adrian Păunescu a fost depus la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, sute de persoane au venit pentru a aprinde lumânări, pentru a aduce flori şi un ultim omagiu sau pentru a prezenta condoleanţe familiei.
Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Gheorghe Turda, Fuego, Irina Loghin, fostul campion mondial Ivan Patzaichin, actorul Mircea Albulescu sau dramaturgul Paul Everac au fost printre cei care au vrut să îşi ia rămas-bun de la poet.
Tot sâmbătă, la Uniunea Scriitorilor au venit şi liderul social-democrat Adrian Năstase şi europarlamentarul George Becali, în timp ce preşedintele Traian Băsescu, liderul social-democrat Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Daciana Sârbu şi Marian Vanghelie şi-au prezentat ultimul omagiu vineri seara.
Pe de altă parte, cei peste 24.000 de spectatori prezenţi, vineri seara, pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova au aprins lumânări înaintea meciului Universitatea-Oţelul, iar jucătorii echipei gazdă au purtat, peste echipamentul de joc, tricouri cu mesajul "Adrian Păunescu, un simbol nemuritor". Tot înainte de primul fluier al partidei, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria poetului, după care întregul stadion a aplaudat.
De asemenea, galeria echipei Rapid, preşedintele clubului, Dinu Gheorghe, şi antrenorul Marius Şumudică au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Adrian Păunescu.
Reprezentanţii clubului Rapid au adus o coroană mare de flori şi au intrat în sediul USR pentru a se reculege câteva minute la căpătâiul poetului. Adrian Păunescu a compus imn