Iesenii pasionati de arta isi pot exersa talentul, pana pe 1 septembrie, contribuind cu lucrari la proiectul "Papergirl Iasi". Manifestarea, organizata in stilul distribuitorilor de ziare din SUA, vrea sa aduca arta catre public intr-un mod inedit. Voluntarii vor urca pe biciclete si vor imparti trecatorilor, in mod aleator, lucrari de arta rulate. Pana atunci, insa, organizatorii asteapta lucrarile la cafeneaua Acaju sau prin posta, la adresa: strada Sfantul Sava, nr. 15, cod postal 700073. Nu exista limitari in ceea ce priveste formatul, subiectul sau cantitatea lucrarilor trimise. „Din discutiile purtate cu sustinatori ai proiectului am aflat ca unii oameni se fastacesc in a ne da lucrarile lor deoarece considera ca nu sunt suficient de bune. Lasati-ne pe noi si pe cei care va primesc operele sa decida acest lucru. Avem nevoie de ele pentru a face expozitia", au specificat organizatorii. Rolele de arta vor contine 5 - 10 creatii diferite, printuri si fotografii, schite, caricaturi, colaje, benzi desenate, combinatia fiind unica. Inainte de a fi impartite, toate lucrarile vor fi stranse si aranjate intr-o expozitie ce va dura doua saptamani. Anul acesta, expozitia va avea loc in colaborare cu Atelierul de Arta Urbana, care lanseaza un concurs de fotografie, numit „Orasul si culoarea". Iesenii trebuie sa realizeze o fotografie care sa respecte tematica si sa o posteze pe pagina de Facebook a evenimentului. Cea care va strange cele mai multe „share-uri" va fi premiata cu 100 de lei, dar toate fotografiile vor fi expuse in cadrul „Papergirl". Apoi, organizatorii stabilesc o zi in care „papergirls" si „paperboys" se intalnesc pentru distribuire. Impartirea pe biciclete asigura lipsa stereotipurilor in alegerea destinatarilor. „Papergirl" este un proiect initiat in 2006, la Berlin, de Aisha Ronniger, care a fost adoptat de alte orase din lume, printre care Albany-NY, Sa