Radu Marculescu si altii ca el, cei care au refuzat pactul cu puterea sovietica, cei relativ putini care au supravietuit prizonieratului si comunismului, n-au avut ca ultim scop supravietuirea in sine, goala, ci una in demnitate. Saptamina trecuta, mai intii, trebuia sa ajung la ICR Berlin pentru prezentarea (pe 12 mai) a traducerii in limba germana a cartii "Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica" a venerabilului Radu Marculescu (nascut in 1915!), aparuta toamna trecuta la editura berlineza C&N Verlag (condusa de Adrian Chirita, fiul lui Constantin Chirita!, si Ludwig Norz, ambii fosti colegi la Liceul german din Bucuresti), apoi a trebuit sa ma-ntorc repejor ca s-o pornesc spre Banatul Montan, la "Zilele literaturii germane de la Resita" (15-17 mai)! La Berlin am ajuns luni dimineata, cu o cursa low cost de la Baneasa - a fost a doua oara in viata mea cind am calatorit cu avionul si prima data cind am mers in strainatate pe calea aerului. De intors m-am intors miercuri la prinz, iar joi seara am pornit-o clasic, pe sinele CFR, spre capitala Banatului Montan. Cind am ajuns, dupa doua halte de cite o zi la Bucuresti, inapoi la Iasi, am avut impresia ca trecusera nu 9 zile, ci o luna intreaga! Lansarea editiei germane a cartii de memorialistica a nonagenarului Radu Marculescu sub titlul "Leid und Offenbarung in der sowjetischen Gefangenschaft" a fost deschisa de autorul moral si financiar al acesteia, dl Mircea Mavriki, un suedez roman stabilit la Bruxelles, care a explicat gestul sau de mecenat dupa cum urmeaza: "In clasa mea de bacalaureat eram 50 de elevi, toti capabili de studii superioare. Dintre noi, numai 10% au putut obtine o diploma universitara. A fost o perioada, anii 1946-53, cind numai copiii de tarani sau muncitori puteau urma cursuri universitare. Ceilalti erau dati afara sau nu li se permitea intrarea. Eu am avut norocul sa pot pleca in Suedi