Nu se putea sa iasa din scena ca ultima rabla, aruncata la groapa cu vechituri. Este drept ca, in ultima vreme, au aparut exemplare suple, fasneste si care, dupa toate cele, te si urmeaza peste tot. Nu se putea sa iasa din scena ca ultima rabla, aruncata la groapa cu vechituri. Este drept ca, in ultima vreme, au aparut exemplare suple, fasneste si care, dupa toate cele, te si urmeaza peste tot. Nu se mai dezlipesc de tine. Toate acestea, laolalta, nu pot fi, insa, un motiv suficient pentru a ne desparti, cu atata lipsa de recunostinta, de hodoroaga de astazi, bunul telefon public de altadata, cel care te astepta in cabina de la coltul strazii. Despre el este vorba, mai exact, despre cel din filme. Aparitia mobilului a avut consecinte si asupra dramaturgiei cinematografice. A scos cabina telefonica din istorie. Rar mai vezi, pe ecran, ca intra cineva sa dea un telefon. Vreun sarantoc sau unul cu interese speciale. Asa a devenit cusca de sticla obiect al nostalgiilor cinefile ale celor care stiu cu cata abnegatie si-a facut datoria in filmele unui Hitchcock, unui Truffaut, pe vremea cand era un spatiu unde se faceau si se desfaceau jocurile. Ne-a fost dor de ea si am sperat ca, intr-o buna zi, ea, "Cabina telefonica", va reveni, fie si pentru scurt timp, in centrul atentiei. Jos palaria in fata regizorului Joel Schumacher si a scenaristului Larry Cohen, care si-au botezat filmul chiar astfel, "Phone Booth". Un thriller in care amintita cabina si strada devin clasica unitate spatiala. Totul se petrece intr-un ingust perimetru din Manhattan pe unde, intr-o frumoasa zi, a avut ghinionul sa treaca un tanar caruia, dupa toate aparentele, lucrurile ii merg din plin. Bineinteles ca are mobil asupra sa, ba chiar doua, dar cum tocmai a auzit sunand telefonul din cabina ce i-a iesit in drum, ceasul rau il indeamna sa raspunda. De acum incolo va fi prizonierul omului de la ca