Ai impresia că se lucrează în regim de bandă rulantă. "Lăsaţi puloverul şi veniţi", îi comunică asistenta pacientului care aşteaptă cuminte pe hol. În cinci minute este deja întins pe masă şi mânjit pe faţă cu o soluţie roşiatică, dezinfectantă. O infirmieră împinge masa pe rotile în blocul operator, unde medicul îşi calibrează microscopul. Două picături dintr-o soluţie sunt suficiente pentru a anestezia ochiul. Pleoapele sunt lăbărţate cu nişte cârlige speciale. Ochiul pacientului care urmează să primească un cristalin nou apare acum gigant pe trei monitoare.

Medicul explică ceea ce face de parcă ar fluiera voios. "Mai întâi trebuie să facem două incizii în membrană". Totul se vede mare pe ecran, însă degetele doctorului abia dacă se mişcă. Prima incizie este de doi milimetri, a doua de un milimetru şi jumătate. Prin aceste incizii doctorul introduce un instrument care fragmentează cristalinul prin ultrasunete. Ce a mai rămas este aspirat şi curăţat. Cristalinul artificial este scos dintr-o punguţă şi comprimat într-un aparat special. Implantul are şase milimetri, însă trebuie introdus prin incizia de doi milimetri. Este rulat şi injectat în membrană, unde se desface şi se lipeşte de suprafaţă. Apoi nu mai trebuie decât să fie fixat conform unor marcaje (un fel de ştampile aplicate pe ochi anterior) şi noul ochi e gata. Pentru aderenţă se suflă oxigen peste noul cristalin, se toarnă o pastă antibiotică şi se aplică un pansament. Au trecut 10 minute şi pacientul este liber să plece. Doar faptul că pe sub câmpul steril pieptul omului urca şi cobora în ritm alert te făcea să-ţi aminteşti că nu te uiţi la un joc video, ci la o operaţie făcută de doctorul Cristian Moraru. La masa alăturată, soţia sa, Ozana Moraru efectua o operaţie similară. Cum pacientul avea 90 de ani şi auzul la fel de slab ca vederea, operaţia necesita fineţe. "Lăsaţi privirea jos. Oc