Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erste: Bursa din România a avut în trimestrul al doilea cea mai slabă performanţă din ECE

Publicat in Bursa, joi 8 iulie 2010 ·

Bursa din România a avut în trimestrul al doilea cea mai slabă performanţă în rândul pieţelor de capital din Europa Centrală şi de Est (ECE), care au avut în ansamblu o evoluţie dezamăgitoare din cauza încrederii scăzute a investitorilor, potrivit unui raport al "Erste Group", citat de Mediafax.

Erste a precizat totodată că rezultatele pe ansamblul regiunii Europa de Sud-Est (Bulgaria, Croaţia, România şi Serbia) au fost afectate în special de evoluţia negativă a bursei din România, piaţă care nu a confirmat aşteptările.

Indicele BET al Bursei de Valori din Bucureşti, care include cele mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 25,4% în trimestrul al doilea, calculat în euro.

De la începutul acestui an, indicele BET a înregistrat un declin de 1,9%, se arată în raport.

Potrivit datelor BVB, declinul BET calculat în lei a fost de 20,47% în trimestrul al doilea, în timp ce la semestru a avut loc o creştere de 1,13%.

Al doilea mare declin a fost consemnat în trimestrul al doilea de indicele BUX al bursei din Budapesta, de 19,1%, care de la începutul anului a pierdut 6%.

Indicele polonez WIG 20 a înregistrat a treia mare scădere în rândul ţărilor analizate, de 15,1% în intervalul aprilie-iunie, iar la semestru de 5,6%.

Cehia a consemnat la semestru un avans de 1,6% al indicelui PX, cu un declin de 8,7% în trimestrul al doilea, iar Rusia o creştere de 8,6% a indicelui IRTS în primele şase luni şi o scădere de 5,9% în ultimele trei luni.

Indicele SE National din Turcia este singurul care a avansat atât în trimestrul al doilea cât şi la semestru, cu 3%, respectiv 15,1%.

Erste a inclus în analiză indicii bursieri din România, Austria, Serbia, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovenia, Polonia, Rusia, Turcia şi Bulgaria.

Percepţia experţilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni a continuat să se

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°