Unica soluţie pentru depăşirea crizei constituţionale în care se află de un an Republica Moldova este referendumul pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, în sensul alegerii şefului statului de către popor. Decizia a fost anunţată joi, în cadrul unei conferinţe de presă comună, susţinută de cei patru lideri ai coaliţiei guvernate de la Chişinău - Mihai Ghimpu (PL), Vlad Filat (PLDM), Marian Lupu (PD) şi Serafim Urechean (AMN) împreună cu Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland. "Am hotărât să punem astfel punct crizei constituţionale", a menţionat preşedintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu. Astfel, referendumul constituţional va avea loc în luna septembrie, iar la începutul lunii noiembrie 2010, în Moldova vor avea loc noi alegeri parlamentare anticipate.
Liderul opoziţiei comuniste Vladimir Voronin a discutat marţi telefonic cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, despre modalitatea de depăşire a actualei crize politice din Republica Moldova provocată de imposibilitatea alegerii şefului statului. Oficialul european a vrut să vadă dacă ar fi posibil un eventual consens între puterea liberal-democrată şi opoziţia comunistă în vederea modificării în Parlament a articolului 78 din actuala Lege Supremă care a făcut, în două rânduri, imposibilă alegerea şefului statului.
Potrivit unui comunicat remis presei de Partidul Comuniştilor, în cadrul discuţiei Voronin s-a plâns că "liderii Alianţei evită dialogul cu opoziţia pentru soluţionarea crizei politice. PCRM a invitat la dialog reprezentanţii AIE în repetate rînduri, inclusiv prin propunerea de semnare a unui pact, dar toate tentativele au rămas fără răspuns", i-a spus Vladimir Voronin oficialului european.
"Voronin minte!" , spun liderii coaliţiei de guvernare care susţin că presupusa "invitaţie la dialog" a comuniştilor a fos