Într-o analiză anterioară atrăgeam atenţia asupra cumulării unor riscuri la începutul lui 2012. Spuneam atunci că în februarie s-ar putea manifesta un puternic efect de cauzalitate cumulativă în România. Adică suprapunerea incertitudinii create de criza datoriilor suverane din Zona Euro peste vulnerabilităţile interne.

Ultimele evoluţii îmi confirmă într-o mare măsură temerile. Posibilul transfer de capitaluri din sectorul bancar intern către băncile mamă, blocarea parţială a accesului la finanţare pe pieţele externe din cauza costurilor ridicate, incertitudinea privind atingerea ratei de creştere economică în 2012, lentoarea absorbţiei de fonduri europene, absenţa unui buffer financiar rezonabil la nivelul Trezoreriei dar şi continuarea practicilor de risipă a banului public, evaziunea fiscală ridicată şi capacitatea redusă a decidenţilor de politici fiscal bugetare pe componenta preventivă sunt factori care pot mări riscul ca România să intre în criză de lichiditate în primul trimestru din 2012. Să nu uităm că aceasta este o perioadă în care vârfurile de plată de intensitate medie vor fi foarte greu de onorat si nu numai pentru România.

Articole apărute în The Economist, Financial Times, dar si rapoarte ale unor bănci de prestigiu (vezi de exemplu ultimul raport Morgan Stanley, dat publicităţii ieri) ne invită să ne punem centurile de siguranţă în 2012 şi să luăm serios în considerare apelarea la banii furnizaţi de FMI si CE în cadrul acordului preventiv.

Ar trebui să ne îngrijoreze declaraţia de ieri a lui Mario Draghi, preşedinte BCE. “În primul trimestru al anului viitor va exista o presiune fara precedent pe piata obligatiunilor. În primele trei luni ale lui 2012 vor aparea 230 de miliarde de bonduri bancare apoi 250-300 de miliarde de euro obligatiuni guvernamentale la termen in aceeasi perioada si peste 200 de miliarde de euro obligatiuni