Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a scăpat de cămătari un fost patron din Oltenia: "Chinul meu s-a sfârşit. Acum sparg o ceapă, dar ştiu că o mănânc liniştit"

Publicat in Adevarul, marți 7 iunie 2011 ·

Emil Buică, din comuna Ciupercenii Noi, povesteşte că o gaşcă de cămătari din Calafat i-a redat libertatea, după ce ani de zile l-a ameninţat cu moartea.

Emil Buică (49 de ani), fost patron în comuna Ciupercenii Noi-Dolj, a trăit un coşmar în ultimii ani, după ce a luat bani de la cămătarii din Calafat, ca să-şi salveze soţia bolnavă de cancer. "Mi-au trebuit 1.000 de euro ca să o tratez, dar cămătarii mi-au cerut mai târziu 10.000 de euro şi mi-au zis că mă omoară dacă nu îi dau. Primeam în miez de noapte ameninţări şi pentru fetele mele, îmi spuneau că nu o să mai apuce multe zile", povesteşte olteanul. De-a lungul anilor, bărbatul a înaintat numeroase plângeri către autorităţi, fără vreun rezultat. "Nu s-a implicat nimeni, deşi aveam dovezi că eram ameninţat. Poliţiştii mă ignorau", mai spune olteanul.

"Slavă Domnului, chinul s-a sfârşit!"

Cazul său a fost făcut public la începutul anului, "sper ca cineva să vadă în ce mă zbat şi mâine - poimâine, dacă n-oi mai fi, să se ştie din ce cauză", mărturisea în luna ianuarie Emil Buică. Aseară, doljeanul ne-a spus că problemele i s-au rezolvat între timp, după ce Adevarul.ro a publicat drama prin care trecea. "Când m-am dus la ei, poliţiştii se comportau altfel cu mine, nu mă mai ignorau. Parcă devenisem alt om. Tot aşa, cămătarii s-au liniştit. Nu din prima zi, ce-i drept... La început îmi mai trimiteau câte un mesaj prin care îmi ziceau să-mi ţin gura, dar după vreo lună m-au lăsat în pace. Într-o zi, unul dintre ei chiar a venit la mine şi mi-a zis să nu-i fac rău, că are şi el familie de întreţinut", ne-a mai spus Emil Buică. Victima cămătarilor spune că în acest an a început o nouă viaţă. "Pot spune că, după ce am fost lăsat în pace, pentru prima dată m-am aşezat cu familia la masă cu zâmbetul pe buze. Slavă Domnului, chinul meu s-a sfârşit! Nu sunt bogat, nu mănânc pe săturate, fetele mele la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 48 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 51 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°