Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O avocata din Rusia care il apara pe unul dintre piratii de pe Arctic Sea a disparut

Publicat in HotNews, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

O avocata din Rusia care apara un suspect din cazul "misterioasa piraterie" de pe Arctic Sea a disparut. Elena Romanova-Lebedeva a plecat de la biroul sau din Moscova "miercuri aproape de miezul noptii si de atunci nu avem nicio veste de la ea", a declarat un coleg de-al sau, Omar Akhmedov, avocat pentru un al doilea suspect din acelasi caz, informeaza AFP.

"Am cautat peste tot si am semnalat disparitia sa la politie", a precizat el. Dincolo de cazul Arctic Sea, Elena Romanova-Lebedeva se ocupa de "cazuri importante de crima" din regiunea Vladimir (la 190 de kilometri de Moscova), a declarat avocatul.

Arctic Sea, nava aflata sub pavilion maltez si cu echipaj rus, a plecat din Finlanda pe 23 iulie cu destinatia Algeria, unde era asteptata sa ajunga pe 4 august. Autoritatile ruse sustin, insa, ca a fost deturnata in largul coastelor Suediei, pe una dintre rutele maritime cele mai frecventate din lume. Oficial, cargobotul avea o incarcatura de cherestea in valoare de peste un milion de euro. Nava a fost interceptata in cele din urma de marina rusa in luna august.

Opt oameni acuzati de piraterie au fost arestati si plasati in detentie provizorie in Rusia, unde se desfasoara o ancheta judiciara. Presa a scris, insa, ca nava transporta de fapt rachete sol-aer S-300 destinate Iranului si expediate de un grup mafiot din Rusia. O avocata din Rusia care apara un suspect din cazul "misterioasa piraterie" de pe Arctic Sea a disparut. Elena Romanova-Lebedeva a plecat de la biroul sau din Moscova "miercuri aproape de miezul noptii si de atunci nu avem nicio veste de la ea", a declarat un coleg de-al sau, Omar Akhmedov, avocat pentru un al doilea suspect din acelasi caz, informeaza AFP.

"Am cautat peste tot si am semnalat disparitia sa la politie", a precizat el. Dincolo de cazul Arctic Sea, Elena Romanova-Lebedeva se ocupa de "cazuri

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°