În zilele sfârşitului de sezon, la noi şi aiurea, au loc partidele cu adevărat palpitante, jucându-se nu doar punctele, ci efectiv soarta unora dintre echipe, indiferent că e vorba de locurile din faţă care aduc prezenţa în cupele europene, deci bani buni, mai ales într-un fotbal sărăcit de golanii care-l conduc, fie de cele care duc în divizia secundă, un fel de mormânt din care se evadează greu. Pe alte meleaguri, mai sunt şi baraje, de regulă între o echipă de primă ligă şi o alta din cea secundă, care luptă pentru un loc în cea de elită. Am văzut două asemenea meciuri (de fapt 3, că la nemţi a fost tur-retur) în ultima săptămână. Cel din Anglia, desfăşurat pe Wembley, ca orice finală, ba şi cu tribunele arhipline, le-a opus pe Watford şi Crystal Palace. A fost 0-0, prelungiri, 1-0 pentru Crystal după 120 de minute de fotbal nebun, în care au fost cel puţin 20 de faze de poartă, cu şuturi şi parade absolut senzaţionale. Un 1-0 în care au fost faze de gol cât pentru un 7-7 de la noi. Dincolo, în Germania, s-au bătut Hoffenheim şi Kaiserslautern. A câştigat de două ori, cu 3-1 şi 2-1, Hoffenheim. Oricare din aceste 4 echipe ar juca la noi, ar câştiga cam de la 4 goluri în sus în fiecare etapă. Ar rămâne în discuţie doar problema arbitrajelor, ultimele etape de la noi fiind realmente distruse de prestaţiile fluieraşilor, victimele absolute fiind Ion Niculae şi Astra lui, în meciul de duminică, în care am văzut un penalty (plus eliminare!) într-o fază în care jucătorii nici nu se atinseseră. De înţeles reacţia lui Ion Niculae, care parcă nici n-a înjurat cât ar fi meritat ăla cu fluier. În prelungirea întâmplării, alaltăieri noaptea, pe când Steaua defila, numitul Horia Ivanovici de la Digi l-a sunat pe Niculae. Ăsta venea de la Sala Palatului unde urmărise, zicea el, „un concert încântător şi înălţător de muzică populară adevărată cu Nicolae Botgros şi orchestra