Invitat la "După 20 de ani", preşedintele Traian Băsescu a susţinut că are o relaţie bună cu premierul Victor Ponta care i-a promis că, înainte de sfârşitul anului, când Comisia Europeană urmează să facă un nou Raport MCV pentru România, miniştrii cu dosare penale vor pleca din Guvern.
"Cred că în decembrie vom obţine un rezultat bun dacă Guvernmul ia toate punctele care îi revin şi le rezolvă. Inclusiv cel care vizează miniştrii cu dosare penale în instanţă şi care trebuie să plece din Guvern până la următorul raport", a arătat preşedintele. Mai exact, Traian Băsescu se bazează pe o promisiune a lui Victor Ponta. "Domnul Ponta mi-a spus că se vor rezolva lucrurile. Să vedem. Cred că şi acum vreo trei săptămâni am reluat discuţia pe MCV şi răspunsul a fost pozitiv", a spus preşedintele.
Întrebat explicit dacă a primit asigurări legate de cazul ministrului Fenechiu, şeful statului a confirmat, nuanţând însă situaţia delicată în care se află Victor Ponta. "Există nişte sensibilităţi politice. Se pare că liberalii ţin foarte mult la prezenţa domnului Fenechiu în Guvern. Pot să-l înţeleg, premierul trebuie să rezolve şi MCV, să nu rişte nici stabilitatea care ne-ar costa infintit mai mult. Mi-a spus că o va rezolva", a instistat Băsescu, adăugând că şi Parlamentul ar urma să îşi depăşească restanţele.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat pentru gândul că preşedintele "vorbeşte despre schimbarea sa din Guvern de luni de zile, dar că premierul a dat declaraţii clare".
"Nu este treaba mea, eu îmi fac treaba. Cred că reprezint o problemă pentru preşedinte şi atât. Comisarii europeni deblochează fonduri europene pe programul operaţional Transporturi şi în ţară vin patru miliarde de euro", a adăugat Fenechiu.
El a dat de înţeles că altele sunt motivele care atrag criticile venite din partea preşedintelui şi ele nu ţin de rapo