Douăsprezece persoane au protestat, marţi, în faţa unei sucursale Volksbank din Târgu Mureş, nemulţumite că banca nu le elimină din contracte un comision de risc, transformat ulterior în comision de administrare, deşi există o decizie a instanţei potrivit căreia comisionul a fost introdus abuziv. Banca spune că a virat sumele aferente comisionului de risc în conturile clienţilor după decizia instanţei, dar aceştia sunt nemulţumiţi în continuare de costul creditelor, care nu a făcut însă obiectul acţiunilor în instanţă.
Protestatarii, mare parte dintre aceştia fiind lideri ai CNSLR Frăţia Mureş, au manifestat timp de o oră în faţa sucursalei Volksbank din centrul municipiului Târgu Mureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ei au purtat pancarte pe care scria "Volksbank - am câştigat procesele, daţi-ne banii", "Tu ia credit! De restul abuzurilor se ocupă Volksbank", "Volksbank - cu şi despre oameni înşelaţi", "Dispreţ, sfidare, bucuriile simple" şi "Cea mai bună reclamă: să respecţii clienţii. Volksbank nu ştie".
Protestatarii au precizat în faţa reprezentanţilor presei că, deşi au obţinut câştig de cauză în instanţă în legătură cu un comision de risc, pe care judecătorii l-au declarat ca fiind introdus abuziv în contractele lor de creditare, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, conducerea centrală a băncii nu le-a răspuns la cererea de înlăturare a acestuia.
"Suntem nemulţumiţi, pentru că, deşi am făcut adrese în 2012 şi 2013 la conducerea centrală a băncii, având şi o sentinţă pe care am învestit-o cu formulă executorie, nu ni s-a răspuns. Am considerat că e o sfidare a unei hotărâri judecătoreşti, dar şi a unei instituţii precum Protecţia Consumatorilor, care de asemenea ne-a dat câştig de cauză în legătură cu comisionul de risc la credite luate în franci elveţieni, transformat ulterior în comision de administrare, pe care instanţa