Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe a afirmat că reorganizarea DGIPI se va face în aşa fel încât să se ocupe strict de culegerea de informaţii legate de angajaţii MAI care comit infracţiuni. Sursa: Sorin Antonescu
"DGIPI va trebui să se intereseze strict de lucrătorii MAI care încalcă legea. Nu să se intereseze cu cine mă întâlnesc eu după orele de program sau dacă mănânc în altă parte. Nu spun că ei fac asta, dar vorbeşte lumea", a spus ministrul Afacerilor Interne, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi.
Acesta a spus că nu poate să spună momentan dacă actualul şef al DGIPI, chestorul Gelu Oltean va fi schimbat.
"O să ştim abia după ce aprobăm reorganizarea şi discutăm cu primul ministru. În principiu, eu nu vreau să dau un semnal că actualul şef va fi schimbat, nu dau nici semnalul că va fi veşnic. Voi discuta cu domnul prim-ministru şi vom vedea. Este altă structură, este altă funcţie. Personal am înţeles că profesional e bun. Vom vedea", a mai precizat Stroe.
Acesta va fi reorganizat ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului în 22 decembrie. Acesta va fi condus de un secretar de stat şi de doi subsecretari. Spre diferenţă de numirile precedente, şeful DGIPI va fi numit şi eliberat din funcţie prin decizie a premierului şi nu a ministrului de resort.