E o seară de vară, calmă şi senină. Soarele a dispărut după deal, dar cerul e încă luminat. Să mai fie vreo jumătate de oră pînă la lăsarea întunericului. Mai sus, pe vale, tocmai s-a iscat o discuţie între vecini. E o zonă în care sunetul se propagă extraordinar. Poţi auzi ce vorbesc doi oameni, chiar şi de la un kilometru depărtare. Aşa i-am auzit şi pe copii cum înjurau, în timp ce-şi construiau căsuţa lor din copac. Cît erau de mici, ştiau deja de toate şi îşi exersau repertoriul acolo, în pădure. Acum, vocea Lenuţei se auzea clar:

„Nu s-o găsi, domnule, cineva să-l împuşte pe Băsescu ăsta? Auzi că iar umblă la pensii. După ce i s-a spus că e ilegal.“

„Nu e doar el de vină, e toată şleahta lui de nenorociţi“ – răspundea nea Petrică, cel venit de la Bucureşti. „Au vîndut IMGB-ul pe 15 mii... ba nu, pe o mie cinci sute de dolari. Păi, asta-i sumă să vinzi o fabrică? Şi ăia care au cumpărat, ce-au făcut? Nimic. S-a ales praful.“

„Nea Petrică, dar asta a fost mai de mult, nu-i aşa? Mie, ce fac ăştia acuma mi se pare mai rău ca niciodată. Să-i omori pe pensionari? Ia întrebaţi-o pe doamna Neli să vedeţi ce ştie. Uite-o că ne-a auzit şi a şi ieşit la poartă.“

Între timp, trăgîndu-ne sufletul, am ajuns şi noi în locul unde se purta discuţia. Doamna Neli, care şi ea a trăit la Bucureşti, s-a apropiat cu o mină atotştiutoare, lăsînd cîteva secunde de efect pînă să deschidă gura:

„Să ştiţi că ne bagă la gaze actuala conducere. O să vină un ordin pentru noi, pensionarii, să mergem cine ştie unde. Eu aşa cred. Conducerea asta, nazistă, ne pregăteşte sfîrşitul. Nu-i plac pensionarii, nu-i plac bătrînii. Poate că aşa o fi, şi noi ăştia mai în vîrstă trebuie să murim.

Ne-am trăit traiul. Poate că ne ia pensia şi ne lasă să murim aşa, fără resurse de trai. Dar ştiu că aşa, pînă să murim, vom face scandal. Dacă ne bagă la gaze, nu mai apuc