Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA: E impresionant să văd ce contribuţie şi-au adus evreii la dezvoltarea Bucureştiului

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 februarie 2012 ·

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat, marţi seară, la lansarea albumului "Istorii şi imagini din Bucureştiul evreiesc", că această carte este o dovadă a contribuţiei pe care evreii au avut-o la dezvoltarea oraşului Bucureşti şi la evoluţia culturală a Capitalei, potrivit Mediafax.

Albumul "Istorii şi imagini din Bucureştiul evreiesc" propune o redescoperire a unei zone urbane care şi-a pierdut în mare parte amintirile din cauza emigrărilor şi a demolărilor comuniste. Structura cărţii oferă o perspectivă mai largă decât simpla trecere în revistă, combinând informaţia istorică cu imaginea ei literară şi pozele contemporane cu cele de epocă.

"E genul de carte care te captivează", a spus Mark Gitenstein. El a adăugat că a fost impresionat de modul în care se leagă, în acest album, prezenţa fizică a evreilor din Bucureşti de arhitectura Capitalei.

Ambasadorul a mărturisit că, din acest album, a aflat că fostul sediu al ambasadei SUA, de pe strada Batiştei, a fost proiectat de un arhitect evreu. "Pentru mine ca american român şi evreu a fost dureros când am aflat şi am citit ce s-a întâmplat în România în perioada Holocaustului, ce s-a întâmplat cu evreii de aici, dar cu atât mai impresionant este când văd ce contribuţie şi-au adus evreii din România la dezvoltarea culturală a oraşului. Şi din acest motiv pot să vă garantez că această lucrare va fi mereu pe măsuţa mea de cafea, la îndemână, şi sper că va fi pe măsuţa de cafea a tuturor celor interesaţi să citească ceva despre istoria evreilor din România", a mai spus Mark Gitenstein. El a precizat că bunicii săi paterni provin din Botoşani, loc pe care l-a şi vizitat în luna aprilie a anului trecut.

La evenimentul de lansare a albumului "Istorii şi imagini din Bucureştiul evreiesc" au mai fost prezenţi ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben Eliezer, preşedintele Fed

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 55 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 22 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 16 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°